Primii șapte ani din viață mi i-am petrecut la țară, mai exact într-un sat aruncat printre dealurile domoale din împrejurimile unui orășel cochet de provincie, prima capitală a Țării Românești, Curtea de Argeș. Pe sat îl cheamă Cerbureni și ca toate satele de munte are casele răsfirate, vecinii nu se văd unii cu alții decât dacă trec pe uliță, dar se aud foarte bine chiar de la două case distanță. În gospodărie se găsesc de toate, că așa a dat Dumnezeu la țară și ar fi păcat și rușinos să fie altfel: vaci, găini, rațe și gâște mai rar, curcani cam fioroși pentru gusturile mele, matze, un câine sau chiar doi, grădină cu flori, viță de vie, pomi. Eu aveam și leagăn, în fața casei niște brazi înalți îi opreau pe trecătorii plictisiți să-și bage nasul în treburile lu’ tata Mișu (bunicu’), care de altfel nu prea înghițea obiceiurile astea de băgat în seamă cu toată lumea.
Cu ce mă hrăneam? Păi în primul rând cu mult lapte, cu codrii de lapte prins pe care tata Mișu mi-i făcea avion până ajungeau la mine în stomac. Și cu ou copt pe plită amestecat cu unt și mămăligă. Unt făcut în putinei de mama Gica din lapte prins care avea deasupra un strat gros de smântână. Eu am o vorbă despre felul în care Gica mea gagica (bunica) crește și azi animalele: la ea nici porcul nu este toxic, ci dietetic. Animalele alea nu au văzut antibiotice, furaje, îngrășăminte sau cine știe ce alte prostii li se dau animalelor în ziua de azi, niciodată. Toate sunt hrănite bio cu ceea ce crește în mod natural în bătătură (curte).
Și faguri de miere de care nu mă mai săturam. Îl urmăream pe bunicu în cămară și mă strecuram pe lângă el și-l prindeam cu privirea rugătoare de pisoi blând, îi mai ceream un fagure de miere (aveam câțiva stupi în curte) și nu scăpa de mine până nu-l primeam. Duminica îmi făcea clătite umplute cu gem.
Fasole bătută cu multă ceapă prăjită deasupra, griș cu lapte, orez cu lapte, ciorbă (niciodată, ar fi vrut mama să bag eu o ciorbiță la stomac din când în când), unt pe pâine cu gem, carne la oală, prăjituri de la oraș (mama stătea în oraș și mi le aducea, așa că erau de la oraș). Fructe mâncam doar culese din grădina noastră, nici nu se găseau altele atunci. Aveam în curte cireși (săream din leagăn pe acoperișul bucătăriei de vară și de acolo direct în cireș), vișini, meri, peri, pruni. Într-o grădină vecină aveam un mur și sub pădure pâlcuri de zmeuriș sălbatic, cireși amari, fragi.
Mâncare de prune, plăcintă cu brânză sau cu mere, lapte cu mămăligă, brânză de vaci, „soldăței” (= pe un pătrățel de pâine se aranja artisitc o bucățică de copănel de pui plus o bucățică de roșie/ardei, bucățelele se așezau strategic în rânduri), felii de cașcaval afumat înmuiate într-o roată de mămăligă fierbinte, lobodă/dovlecei/ștevie/castravani cu lapte (un deliciu pe care nu-l găsești nici la New York), măcriș, roșii mari și cărnoase, parfumate (mi-a rămas obiceiul să miros roșiile înainte de a le cumpăra, dar mirosul de azi e ușor chimic, asta atunci când nu lipsește), mere coapte, pere pepenești.
Și câte și mai câte, cred că o să mai scriu pe măsură ce-mi mai amintesc, că mi-e drag.
Şi eu am petrecut mult timp la ţară… am început să salivez instinctiv citind înşiruirea ta de bunătăţi. Am în plan să scap de viaţa de la oraş pentru plăcerile astea simple… cândva.
Eu ma bucur ca mama si-a facut casa langa bunica si acum am si confortul necesar pe langa toata bunatatile astea.
vai, Doamne, ce pofta mi-ai facut 🙂 Eu tot la bunei am crescut, intr-un oras mic. Locuiau intr-un apartment intr-o vila si puteau tine gaini intr-un sarai din curte – oua m bune si m galbene si m mari rar mi-a fost dat sa gust. Si stiau tot felul de femei de prin satele din zona, care faceau branza cea mai gustoasa sau vindeau laptele, untul bune. Si de la surorile bunicului aveam provizii nemasurate de tot felul de fructe si legume. Ce placere era sa ma furisez in gradina lui tanti Zica (statea la tara) si sa mananc mere verzi, acre, de vara direct din copac! Imi umpleam buzunarele si rontaiam tot drumul spre casa! Mergeam la cules coacaza sau zmeura si mancam jumatate din ce puneam in galeata si cate si mai cate. Eeeh, cate amintiri mi-ai trezit 🙂 mai scrie postari din astea, ca-ti iese tare bine!
Mersi. O sa scriu in curand despre livada cu meri in care-mi petreceam recreatia in scoala generala si de chiulurile pe dealuri din liceu. 🙂
Si eu tot la tara am crescut – asa ca insemnarea aceasta mi-a placut mult de tot!:)Este foarte frumos scrisa!
Ce frumos…eu am crescut din pacate la oras (suntem oraseni de generatii), dar de cativa ani am cumparat o casuta mica cu gradina mare la tara, am ‘pus-o’ pe mama acolo, care draga de ea la varsta asta a invatat gradinaritul (de ani de zile nici macar o gripa nu o prinde, mananca bine-sanatos, e fericita, si intinereste de la vinul propriu – zice ea).
Am un baietas de 2 ani, iar altul trebuie sa vina in cateva zile, si as dori sa-i cresc cu o dieta similara ca in acest articol.
Foarte frumos:) Imi trezeste amintiri placute din copilaria mea!
Ma bucur ca v-au placut si dieta si articolul. Dieta asta este sanatoasa si gustoasa, mi-e dor de ea, iar eu totusi mai am parte din cand in cand.
Eu am slabit cu salata verde.
Practic, am mancat o luna numai salata verde, dupa care am inceput sa maninc cate putin si alte alimente.
In 4 luni am dat jos 20kg.
Incercati si voi.
Pescar Hoinar
E tare bine la tara!
Si eu m-am nascut si am crescut in acelasi sat si surprinzator sau nu am avut aceeasi dieta si acelasi mod de viata.Nu cred sa exista vre’ un om din Cerbureni care sa fi trait altfel,nu se poate trai decat asa la tara.
Ma bucur ca a existat cineva care a scris despre Cerbureni
@Adriana, imi pare bine ca te-am bucurat. Bunica inca traieste bine sanatoasa asa ca din cand in cand am parte de acelasi rasfat al copilariei mele desprinsa din povestile lui Creanga.