Pukka Food, te duci de drag

Îmi plac mult poveștile. Poveștile oamenilor, ale magazinelor, ovestile hainelor și al pieselor de teatru, cele de adormit copii sau de dragoste. Nu contrafăcute, ci reale. Nu am nevoie să mi le spună un PR sau o campanie de marketing, de obicei le simt și le descopăr singură.
Așa mi s-a părut Pukka Food, mai mult decât un magazin bio, o poveste frumoasă. Fetele de la Pukka iau Balm Balm de la noi și mă duc uneori de drag să le duc marfa. Îmi face bine să stau acolo, în lumina aia caldă, printre toate bunătățile alea așezate în coșuri de răchită, în dulapuri.
HPIM1394
Culoarea mobilierului din magazin (fosta băcănie renovată, mobilierul a rămas din perioada respectivă și a fost restaurat) îmi aduce aminte de lambriul simplu, lăcuit din magazinul din centru (unicul de altfel), de la țară. Ou de rață, așa îi zic eu, nu știu dacă e oficială denumirea, dar se potrivește de minune. Ce-mi place la Pukka Food este că au multe produse proaspete: fructe, legume, brânzeturi, ouă, fapt ce-i diferențiază de multe magazine bio pe care le știu. Au și produse românești, lapte și brânză LaDorna, ouă, suc de mere/pere ecologic de Malncrav, cârnați uscați (în care ingredientul principal este chiar carnea). Aduc și carne la comandă.
HPIM1398
Am și produse pe care le găsești rar: agar agar (un fel de gelatină naturală), quinoa, bere neifiltrată germană ( o minunăție, mi se pare că are un gust ușor fructat), iar la intrate stau tot timpul așezate tartine delicioase ca să le guști tu care le treci pragul.
HPIM1396
Atmosfera este caldă și prietenoasă, personalul amabil, punguțele din hârtie sau bumbac, găsești și cărți care să te ajute în demersul de schimbare a stilului de viață într-unul sănătos și prietenos cu planeta noastră dragă. Bonus: au suc de mere sau de pere ecologic de Mălâncrav (un alt loc cu poveste pe care de-abia aștept să-l văd).
HPIM1393
În rest au de toate de la produse e îngrijire personală sau pentru casă, până la condimente, paste, semințe, făină, orez, cereale, batoane, ciocolată, produse de la Naturalia, ………..
HPIM1397
O să fac în curând o listă cu magazinele bio din București, pentru că sunt mult mai multe decât credeam eu și le-am descoperit din întâmplare.

13 comments

  1. Ce bine sună. Mă voi duce şi eu într-o zi când scap de căţel. Este cel de lângă parcul Cişmigiu, nu?

  2. Da, acela este magazinul. Chiar cred ca o sa-ti placa.

  3. Unde gasesc sirop de artar bio la un pret acceptabil?

  4. Cristina

    La Naturalia gasesti produse mai ieftine decat in restul magazinelor bio.

  5. @Oana, si eu caut.
    @Cristina, e adevarat, dar magazinele arata mai decat niste chioscuri de cartier. Dar cumpar si de acolo.

  6. Arata yammy … E un must sa ajung acolo !!!!!!

  7. ati fost la Ungra Delicatesuri, de pe Bibescu Voda 18? e super.. bio – delicatesuri- traditional..o combinatie adevarata…

  8. Nu am ajuns, dar e pe lista mea, mai als ca stiu ca o sa gasesc lapte proaspat de la Ferma de Lapte.

  9. Sirop de artar se gaseste in reteaua DMu stiu daca e bio. De asemenea, dar nu stiu daca are legatura, gasiti in DM si sirop de agave bio de la Alnatura, un indulcitor natural, fara efectele negative si caloriile zaharului, si mai e si conform cu dieta Montignac. Are consistenta mierii. Pretul e 11 ron.

  10. Acolo vreau sa ajung din nou. De sirop de agave nu stiam, stiu ca se face tequila din agave.

  11. Hey, as dori sa stiu daca exista vreun magazin bio in Bucuresti(nu on line), care sa comercializeze produsele Mayam? As avea nevoie de noul sampon al lor, Aurantis. Cei de la Pukka au produse Mayam?

  12. Biobunatati este un magazin online insa au si spatiu de prezentare pe undeva intre Iancului si Muncii. Ei au produsele Mayam. Suna si tu si vezi cand il au.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *