Impresii de la târg și câtigătoarele concursului

Am participat la Festivalul pentru Trup și Suflet de la Sala Palatului. Cu siguranță am avut așteptări mai mari sau doar diferite pentru că sunt dezamăgită.
eu cu Adina– am fost întrebată dacă am ulei de „aragan”. Nu e nicio problemă să nu știi ceva, însă persoanele care au întrebat erau foarte convinse că este bun. Cum să fie ceva bun pentru tine când nici măcar nu știi ce este? Auzim ceva pe la vârful urechilor, băgăm altceva pe-aproape în tărtăcuță și vrem să găsim a opta minune a lumii. Dacă s-ar putea, gratis.
– românilor le place să mănânce în primul rând, nu contează ce. Era o domnișoară unguroaică acolo cu dulciuri 100% naturale și fără zahăr: din fructe uscate, miere și ce mai zicea ea. Îmi pare rău că nu am o poză, culorile erau „flashy/disco anii ’80”, nu mi-au inspirat altceva decât super coloranți. Puteți să mă contraziceți, dacă greșesc. Nesimțit de scumpe.
– în al doilea rând diferă de la caz la caz
in vizita la Styx
– niciun organizator de târguri nu se gândește la un concept în jurul căruia să organizeze târgul. Ăsta a avut o serie de conferințe/workshop-uri, dar nimic interactiv. Cel puțin în București. Și niciun organizator nu-și selectează participanții. Nu este primul târg care oferă o alternativă de viață sănătoasă unde produsele colcăie de conservanți, coloranți sintetici, orice numai sănătos nu. Știu, trebuie să ne vindem marfa în primul rând, dar nu ar strica să mai fim și onești.
În poză sunt în vizită la standul Styx (așa sunt eu mai prietenoasă), poze de la standul Biobeauty încă nu am, sper să intru repede în posesia lor
Acum articolele participante la concurs și câștigătoarele:
Irina –Beauty pentru mame rămase în urmă. Cosmeticele naturale
ManieO lume plină de opțiuni -premiul tău este un gel de drenaj și un gloss bio de la Cattier (oricum vroiam să-ți dau unul să-l încerci, să-mi spui părerea ta dacă merită să le aduc, așa că am împușcat 2 iepuri dintr-o lovitură :)) )
Katynel –Frumusețea organică e pentru suflet
Epurica Cosmetice organice/naturale/bio – al treilea premiu ar fi trebuit să fie niște săpunuri naturale românești, o gamă nouă la biobeauty.ro. Din păcate nu am ajuns la nicio înțelegere, însă îți ofer un gel de duș exfoliant Cattier și un săpun Trevarno. E ok?
Sfaturile Bunicii – Alternative naturale
DiAnaisProduse bio/organice – ce am învățat – Locul 1, mi-a plăcut mai ales faptul că a vorbit în general și a tras concluzii
Camelcutza – Primul pas spre natural/bio/organic
Diana Despre cosmetice organice – am suplimentat premiile cu lapte de corp cu fructe Cattier și un balsam de buze fără parfum de la Balm Balm,
Viorica – Organic sau nu? Din păcate nu e respectată regula link-ului către situl biobeauty, așa că nu o să-l iau în considerare în alegerea mea.
Dacă vi se par nederepte alegerile, vă rog să-mi comunicați.

37 comments

  1. Wow, nu ma asteptam sa castig ceva, insa premiul e mai mult decat binevenit! 🙂 Iti foarte multumesc! (o sa mai revin cu vreo 1-2 articole pe tema bio/natural pentru ca tocmai am intrat in posesia unor unturi nerafinate de shea si de cacao, si un ulei de jojoba si tocmai mi-am preparat niste cremute 😀 )
    Inca odata, multumesc! Pentru detalii „logistice”, adresa mea e epurik at gmail com

  2. Vaaaii, nu pot sa cred ! E prima oara in viata mea cand castig ceva ! Ce ma bucur !!! Iupiii, iei ! :)) Ce draguta esti ca m-ai ales si pe mine. Si cum intru in posesia premiului? 😀

  3. @ Diana, am adresa ta de mail de la comentarii. O sa fiu plecata acasa intr-o mini vacanta de Paste, asa ca vorbim cand ma intorc pentru a stabili detaliile intalnirii. Vreau sa livrez premiile personal.

  4. wow…iti multumesc tare mult.:)ce surpriza faina! si cand ma gandesc ca am scris articolul pe ultima suta de metri! 🙂
    Felicitari si celorlalte fete!
    P.S. ce e acela gel de drenaj?

  5. Un gel anticelulitic mai putin concentrat care subtiaza.

  6. ioi!!! Mulţumesc frumos pentru premiu!!! 🙂
    Felicitări tuturor participantelor, le-am citit articolele cu plăcere şi felicitări câştigătoarelor!
    DiAnais a câştigat prin tragere la sorţi şi de Crăciun premiul de la mine, eu propun să o gâdilăm până ne zice numerele câştigătoare la loto 🙂

  7. Roxana…mi-ai dat o idee:) Ce-ar fi sa facem o intalnire mai mare intre blogerii (ma rog, blogeritele) de beauty si nu numai? Cred ca ar fi interesant sa ne cunoastem intre noi…

  8. Scumpo, mi-ar face mare placere dar eu sunt in Oradea. 🙂 Nu stiu cum am putea sa ne intalnim, e cam departe de Bucuresti. 🙂

  9. Am inteles. Atunci te rog sa-mi trimiti adresa pe mail si o sa-ti pun premiul la Posta, ca oricum mai am de pus premii pentru un alt concurs sponsorizat de biobeauty.

  10. M-am gandit de mult la o intalnire, dar am zis sa se faca mai frumos afara, sa mergem intr-un loc verde (cum altfel) si linistit gen Green Tea sau Verde Cafe, care au niste gradini foarte frumoase.

  11. Pai pana ne organizam noi se face si cald afara 🙂

  12. Corect, dar premiul trebuie sa ti-l dau inainte.

  13. Desigur 🙂 Daca doresti, ai putea scrie o postare pe tema intalnirii, postare care sa circule pe blogurile doritoarelor sa putem face si o lista. Eventual cu propunerea unei locatii si a unei date sa-si poata spune fiecare parerea…

  14. Asta cu fiecare sa-si spuna parerea despre o locatie, o sa fie cate bordeie, atatea obiceiuri. Mai bine propunem trei locatii, votam, stabilim o data si dupa ne hotaram asupra orei. Eu iti ziceam de locatiile respective pentru ca au gradini intime, cu vegetatie si pot fi cadrul unei intalniri de acest gen. Oricum lasam proiectul acesta dupa Paste.

  15. Felicitari tuturor participantelor, mi-au placut toate articolele!
    Habar nu aveam de targul acesta, as fi dat o fuga…Se pare ca, intr-adevar, uleiul de argan e in mare voga…pana apare altceva:)
    Imi surade ideea unei intalniri, pe multe dintre voi le citesc cu drag si deja mi-am creat o imagine:)

  16. M-am exprimat eu putin mai ca o cizma: asupra datei sa-si poata da lumea cu parerea. Eu una sunt mai putin pretentioasa cand vine vorba de locatie: sa nu fie prea mare galagie, sa ne putem intelege, si sa nu ne asfixiem cu fum:) asa ca sunt de partea locatiilor „verzi” 🙂

  17. Am si scris despre Green Tea mai de mult pe blog http://blog.biobeauty.ro/2009/09/27/un-loc-minunat-green-tea/, iar la Verde Cafe am fost la o intalnire a mamicilor bloggerite (nu sunt mamica, dar m-a trimis o prietena acolo sa iau pulsul mamicilor) si mi-a placut ca s-au desfasurat in voie cu tot cu puiuti, fara sa se uite nimeni chioras la ei.

  18. Da, Gaby…intr-adevar m-am trezit cam norocoasa lately :)) dar la loto sa stiti ca nu joc asa ca aveti drum liber! 😛
    Mi-ar place si mie sa ne intalnim dar fiind din Constanta mi-ar fi cam greu sa vin. Astept vara cand poate dati voi o fuga la mare. 🙂

  19. Ma incurcasem in Diane, nu intelegeam cum de esti din Constanta, cand aseara ai zis ca esti din Oradea. Apropo, nu stii niciun magazin bio in Constanta?
    @Diana din oradea, aceeasi intrebare pentru tine, exista magazine bio in Oradea?

  20. Ce par frumos ai! Cu ce te speli acum?

  21. Multumesc! In primul rand il tund periodic (6-8 saptamani) si sa stii ca asta conteaza foarte mult. Ma spal cu samponul antimatreata de la Cattier/samponul cu rozmarin de la Cattier (alternez) si am revenit la masca de par de la Lavera deocamdata, balsamul Alverde a fost o dezamagire pentru mine. Insa caut o alta masca, pentru ca ma plictisesc. Vreau sa incerc gama So Pure de la Keune, dar trebuie sa-mi fac timp sa o caut in saloane, sa vad daca exista ceva potrivit parului meu.

  22. Roxana, la samponul antimatreata ma gandeam si eu pt mine dupa ce termin cu ale mele. In legatura cu magazinele bio din Oradea..Nu sunt. Sunt doar tentative:) Adica la magazinele naturiste mai exista cateva produse bio ici colo. Si eu am lucrat anul trecut ca vanzatoare intr-un magazin cu de toate (si alimentare si cosmetice) dintr-un mall care cica se autodenumea bio. Ii explicasem sefei mele de 1000 ori ca siropul de visine cu conservanti si E212 si crema Herbagen cu parabeni NU E BIO dar n-am avut sanse de izbanda. Intra lumea sa cumpere ceva, se uitau pe eticheta, imi aruncau mie o privire de ma bagau in pamant si ma intrebau: „dsoara, asta numiti voi bio?” :)) Si eu o dadeam in laturi cum ca „doar o parte din produsele noastre sunt bio, etc” Dar intr-un final, magazinul s-a inchis asa ca nu mai puteau aburi lumea cu produsele lor „bio”.

  23. Din cate stiu eu sunt 2 magazine de genul acesta. Curtea brancoveneasca http://curteabrancoveneasca.ro/ care se axeaza pe alimente si are doar foarte putine cosmetice (am vazut Galador la ei) dar majoritatea sunt naturale nu bio(Gen Himalaya, Favisan si nu mai stiu ce am vazut la ei). Si mai e unul dar nu mai stiu acum cum se cheama.O sa trec pe-aici sa-ti spun cand imi amintesc 🙂

  24. @Diana si @Diana, multumesc pentru ajutor.

  25. Felicitari castigatoarelor! Roxana iti multumesc pentru sansa de a participa si astept cu nerabdare urmatorul concurs :-).

  26. In Constanta a aparut un magazin bio, am vazut un baner prin oras dar nu am retinut numele. Data viitoare il notez si dupa ce le fac o vizita vin si dau raportul :-). Nu stiu de ce in Constanta, al doilea oras al tarii,nu sunt magazine cu adevarat bio. Sunt o multime de magazine naturiste, gen plafar, dar magazine bio nu prea. De cel de la Curtea Brancoveneasca nu stiam, merci Diana.

  27. Simona, de ala ziceam si eu, cel cu bannerul…dar nu-mi amintesc defel cum se numea. Sunt in zona capitol amandoua.

  28. Despre targuri de profil no comment.Week-end-ul trecut am participat la targul pentru o viata sanatoasa..pai ce viata sanatoasa..toata lumea cauta mici,branza,carnati,gogosi,acadele si alte dulciuri pline de chimicale.Targ doar cu numele dupa parerea mea.Am mai participat in Franta la asemenea targuri dar nu am vazut expozanti care nu se incadrau in tema..dar asta este.
    Felicitari castigatoarelor la concurs din pacate nu am avut timp sa scriu un articol desi aveam o gramada de idei in cap..data viitoare

  29. Pregatesc doua concursuri, unul special pentru mamici si unul cu ocazia implinirii unui anisor de blog. Asa ca vei avea ocazii.

  30. Offf, si eu am uitat sa particip in timp util 🙁 totusi voi scrie si eu un articol, pentru ca mi se pare interesant subiectul. Felicitari castigatoarelor si tuturor participantelor!

  31. Mi-am amintit cum se numea magazinul: BioVivre…am vazut si o adresa de site dar nu pare sa fie functionala.

  32. Da stiu ca tunsul conteaza foarte mult…si eu de abia astept sa imi tund iar varfurile.

  33. Ce mai faci draga mea? Nu mai aveam vesti de la tine? Azi am avut timp si am dat o raita pe la tine..Pup

  34. Roxana, iti trimit si eu adresa pe mail-ul biobeauty? sau fetele ti-au trimis in alta parte?

  35. Da, poti sa-mi trimiti tot pe mail-ul biobeauty. Sa fie completa, inclusiv cu cod postal te rog.

  36. De atatea ori s-a cautat si pe site-ul meu ulei de „aragan” … 🙁

  37. Pe de-o parte ma bucur ca oamenii se indreapta catre ingrediente naturale, insa daca o fac cu superficialitate s-ar putea sa nu ajute la nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *