
Așa că am amestecat cuminte o linguriță de mască – se prezintă sub forma unui praf frumos mirositor- cu un pic de apă călduță. De la primele picături care au atins minunatul praf am avut o surpriză, sub ochii mei a apărut o pastă de culoarea violetelor, mai bine zis a înghețatei de violete pe care am încercat-o prima dată în viață săptămâna trecută în Brașov. Poate aș fi putut să fac altă asociere dar asta a fost cea mai recentă întâmplare în care am văzut culoarea. Aș fi vrut să mă vedeți, am făcut ochii cât cepele, nu mă așteptam și tare îmi venea să iau lingurița și să o mănânc mai bine decât să o întind pe față. Plus că și mirosul, așa cum am mai zis, este unul distinct, de mușcată și „ceva”, un miros senzual-gurmand-dulce. Îmi venea să fac orice cu masca respectivă, numai să o întind pe față nu, mi se părea așa o mare pierdere.
Totuși am îndrăznit și am stat de plăcere cu maclavaisul pe față timpul necesar ca să se usuce. Parcă nu îmi venea să o spăl, masca are un efect de bine și asupra stării psihice.
După ce se usucă trebuie masată un picuț pentru efectul de exfoliere, care este una blândă. Deși nu m-am așteptat (spre rușinea mea în ultimele 3 luni nu mi-am mai făcut o exfoliere adecvată) tenul meu a rămas foarte curat și destul de bine hidratat pentru o mască exfoliatoare. Ca să zic așa s-a achitat bine de ambele sarcini: mască și exfoliant.
Minus: fața mi-a rămas destul de roșie, cred că dacă aș fi avut un ten sensibil nu mi-ar fi plăcut masca asta.
Am aplicat după serul Little Miracle de la Balm Balm , un produs de care voi scrie pe viitor, dar vă spun de acum că este de nota 10.
Și acum despre înghețata de violete de la Brașov peste care am dat întâmplător când ne plimbam pe străduțe. Nu am reținut cum se numește gelateria, dar am reținut că au tot felul de bunătăi printre care sobert de roșii, înghețată de miere și de violete, plus altele mai clasice.
Cum e înghețata de violete? Parfumată, delicată, surprinzătoare pentru o neinițiată ca mine. Am simțit iz de flori dar nu m-a deranjat așa cum se întâmplă când inhalez din greșeală parfum. Am simțit puțin acrișor, cam ca la înghețata de fructe de pădure. Este și dulce, nu vă speriați, este și cremoasă, numai că dulcele nu iese în evidență. Concluzia ar fi că merită încercată chiar dacă nu ești gurmand, este foarte fină și post-gustul persita foarte mult timp. În plus trezește emoții.
Ingredinte mască (toate organice): pudră de orez brun, pudră de hibiscus, ulei esențial de mușcată trandafirie, citral, geraniol, linalool, citronellol.


[…] Masca exfolianta Balm Balm si inghetata de violete Sat Nov 27, 2010 17:11 pm Am incercat ieri masca exfolianta cu hibiscus de la Balm Balm pentru prima data. Desi am adus-o de cateva luni, dupa ce am ramas oarecum dezamagita de uleiul demachiant si de lotiunea tonica (pe care de altfel am decis sa nu le aducem) – primele produse Balm de care nu am fost 100% multumita- nu […] […]
Mi-ai facut o pofta teribila de inghetata de violete 😛 – poti sa imi spui unde e gelateria ?
Cat despre masca, sigur ca are efect asupra psihicului, uleiul esential de muscata {geranium} sau hidrolatul de muscata au un puternic efect antidepresiv…si nu doar in teorie !
La cum ai descris masca ar trebui facuta si specificatia :”necomestibil”. Sau poate este?
Nu, nu este comestibila. Dar e apetisanta. :)))