Când mi-am pierdut romantismul…

Tocmai mă băgasem în pat, laptopul oprit, întuneric când, butonând puțin televizorul, am dat peste un documentar pe Discovery despre David Smith, care a pierdut aproape 200 kg cu ajutorul prietenului și antrenorului său, Chirs Powell în 2 ani. A continuat programul de antrenament și după pierderea kilogramelor. Împreună au pus bazele programului online de slăbire sănătoasă Reshaping the Nation, o combinație de obiceuri alimenatare sănătoase și exerciții fizice.
Deși David a slăbit, și-a îndepărtat surplusul de piele prin  intermediul chirurgiei plastice și este într-o formă fizică bună, el nu a făcut niciodată sex. Nu pentru că nu ar fi avut ocazia, ci pentru că se păstrează pentru persoana potrivită, viitoarea lui soție pe care încă nu o cunoaște.
Iar primul meu gând a fost „ce rău îmi pare pentru EA, oricare ar fi!”.
….sau mai bine zis, l-am avut vreodată.
Sunt curioasă să aflu și alte păreri.

11 comments

  1. :)) Complet de acord cu tine!

  2. Eu sunt puţin perplexă.

  3. Ha! Deci 2 ani de chin si lipsuri si nici macar sex…

  4. @ Gaby
    De ce? Ca are aceste idei? Eu cred ca ii este inca greu sa socializeze cu usurinta, l-am vazut mergand la cursuri pentru intalniri (numai americanii puteau inventa asa ceva).

  5. eu cred ca are mari sanse sa nu o cunoasca niciodata … 😀

  6. @Sil, tocmai asta m-a uimit ca el nu gandea asa. Isi dorea sa astepte, sa-si daruiasca virginitatea sotiei lui.

  7. @kzarinne si eu cred acelasi lucru.

  8. Poate ca pare ciudat sa auzi asa ceva,ca sunt persoane care isi asteapta partenerul de viata.Cred ca nu ar trebui sa va para rau pt baiatul acesta sau pt oricare alta persoana care alege sa faca la fel.Dumnezeu a randuit sexul pt casatorie,o spune in cuvantul Sau,in Biblie.Chiar nu iau seama la comentarii de genul:secolul in care traim,ce spun psihologii sau idea de compatibilitate.Eu stiu ca Dumnezeu nu se va schimba niciodata si ca in ochii Lui puritatea are mare pret.

  9. nu gandim la fel asta este clar, si fiecare din noi are dreptul sa decida intr-un fel sau altul

  10. Problema e ca astepti si crezi ca te casatoresti pentru toata viata, iar ea/ el te va parasi pt unu’/ una mult mai buna la acest capitol…

  11. Da, eu nici asta nu mai cred, ca te casatoresti pentru toata viata, in conditiile in care parintii mei au divortat, am prietene deja divortate. Nu prea mai intleg si nu prea mai cred nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *